Biserica „Sfântul Nicolae” este un lăcaș de cult ortodox din localitatea Densuș, județul Hunedoara, una dintre cele mai vechi biserici de rit bizantin din România, construită în secolul VII, cu adăugări făcute în secolul XIII. Din 1991 este pe lista de monumente propuse pentru a intra în patrimoniul UNESCO.[1] Nicolae Iorga a numit biserica “fără pereche în toată românimea”. Biserica este trecută pe lista monumentelor istorice din județul Hunedoara cu codul HD-II-m-A-03307.

Biserica Sfântul Nicolae are un plan pătrat (cca. 6 x 6 m), naosul este străpuns de un turn în jurul căruia se află un spațiu îngust acoperit cu o boltă de sprijin. Spre est se afla o adâncă absidă semicirculară, atât la interior cât și la exterior, având pe latura sudică un diaconicon de mari dimensiuni. Acoperișul întregii construcții este din plăci de piatră. Încăperi anexe au fost adăugate pe latura sudică în secolele al XIV-lea – al XV-lea. Construită din pietre romane fasonate aduse din ruinele Ulpiei Traiana Sarmizegetusa din apropiere, biserica are o înfățișare ciudată, care nu ascunde însă amprentele stilistice ale romanicului târziu. Valoroasele fragmente de pictură murală, datând din 1443, opera unei echipe de maeștri în frunte cu Ștefan, unul din primii zugravi români cunoscuți, vădesc strânse legături stilistice cu picturile de epocă din Țara Românească.

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” este un lăcaș de cult cu o înfățișare stranie, construit din piese litice, aduse din fosta capitală romană a Daciei, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, compus dintr-un naos pătrat și o absidă cu închidere semicirculară; la interior, patru stâlpi, alcătuiți fiecare din câte două altare romane suprapuse, descriu un careu central, deasupra căruia se înaltă un turn, cu patru secțiuni distincte. Pe latura sudică a altarului s-a adăugat un diaconicon scund, boltit semicilindric; târzii sunt și pronaosul vestic, precum și coridorul sudic al navei, astăzi ruinate.

Actualmente, biserica de la Densuș are două hramuri, „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Prooroc Ieremia”. Dublarea acestuia – nu se știe care a fost cel inițial – trebuie pusă în legătură cu una dintre lucrările majore de consolidare a lăcașului, care putea avea caracterul unei rectitoriri, motivându-se astfel înlocuirea primului patron spiritual al bisericii cu un altul. Dar, în acest caz, renovarea nu poate fi pusă în legătură decât cu familia locală a Mușineștilor, atestați documentar începând din secolul al XIII-lea. Edificiul este înscris pe lista monumentelor istorice românești (HD-II-m-A-03307).